De ce trebuie ca mașinile electrice să fie mai zgomotoase, deși tu le vrei silențioase

de: Daniel Ștefan
24 10. 2018

Mașinile electrice aduc numeroase beneficii în mediul urban. Pe lângă faptul că nu poluează aerul, sunt și extrem de silențioase. Dar, faptul că nu produc zgomote sesizabile, reprezintă un pericol pentru anumite categorii de persoane.

Făcând abstracție de acei “șmecheri” de pe la noi care fac modificări autoturismelor ca să fie mai zgomotoase, cu toate că n-au post proiectate să fie, toată lumea apreciază un motor silențios.

Dacă locuiești într-un oraș mare, aglomerat și mai stai și într-un bloc stradal, zgomotul mașinilor care circulă non-stop devine infernal. Poluarea fonică este încă un factor pe care autoritățile vor să-l diminueze.

De aceea, mașinile electrice prezintă și aici un avantaj. Acestea sunt chiar mai silențioase decât automobilele pe benzină, iar unii ar spune că zgomotul lor este insesizabil. Bine de știut pentru noi toți, dar pentru persoanele cu handicap de vedere sau de auz, ar putea fi o mare problemă.

În urmă cu câțiva ani, în Statele Unite s-a pus această problemă după ce au apărut și primele victime. De exemplu, un japonez nevăzător și câinele său însoțitor au fost loviți de o mașină electrică ce dădea cu spatele. Șoferul nu s-a asigurat să aibă cale liberă, iar nevăzătorul nu a auzit mașina pentru că era mult prea silențioasă.

Ca urmare a riscurilor aferente, în timpul administrației Obama, toate vehiculele electrice au fost rechemate în service-uri pentru a se monta un sistem audio care imită sunetul unui motor silențios.

De asemenea, Uniunea Europeană obligă toți producătorii auto să-și echipeze mașinile electrice până în iulie 2019 cu un astfel de sistem, ca să poată fi auzite și de persoanele cu handicap vizual sau auditiv. Bineînțeles că nu vor suna la fel de tare ca un motor pe combustie, dar un zgomot minim se pare că ar fi necesar.

Problema apare mai mult în situația în care mașina electrică respectivă circulă cu viteză redusă (moment în care e cea mai silențioasă).
Unele vehicule electrice emit chiar un sunet diferit atunci când dau înapoi, pentru a semnala persoanele în cauză că trebuie să aibă atenție sporită.